În cadrul studiului Disparități și fluxuri în fundamentarea social-economică a regionalizării administrative a României (coordonator profesor Dumitru Sandu), Consiliului Consultativ pentru Regionalizare folosește un indice al dezvoltării sociale a localităților (IDSL). Citând din studiu,
”Ipoteza de măsurare de la care se pornește este că o localitate cu statut administrativ, comună sau oraș, este cu atât mai dezvoltată, în condițiile actuale din România, cu cât :
•nivelul mediu de educație al locuitorilor săi este mai ridicat,
•starea medie de sănătate este mai ridicată,
•vârsta medie a populației este mai redusă,
•starea materială a gospodăriilor componente este mai bună,
•consumul public pentru o bună locuire este mai ridicat.
Altfel spus, cu cât stocurile de capital comunitar (Emery, Flora, 2006) , relevante pentru bunăstarea socială, sunt mai mari, în termeni relativi la populație, cu atât dezvoltarea socială a acesteia este mai accentuată.”
În clasamentul realizat pe baza acestui indice, Cluj-Napoca se află pe locul 5 între localitățile din România, fiind primul între orașele importante:
| Localitate | Judeţ | IDSL |
| Dumbrăvița | Timiș | 125 |
| Orașul Voluntari | Ilfov | 113 |
| Corbeanca | Ilfov | 112 |
| Orașul Predeal | Brașov | 112 |
| Municipiul Cluj-Napoca | Cluj | 105 |






